Oglindă oglinjoară

Oglindă oglinjoară... cine-i...?

În momentul de faţă, cel din faţa mea, răspunse oglinda.
Atunci când:
Zâmbeşti- eşti frumos. Râzi- eşti amuzant. Plângi- eşti sensibil. Te strâmbi- eşti urât. Suferi- ţi-e rău: eşti roşu, apoi alb, din nou roşu, apoi verde, se aude un sunet ciudat lângă mine, finalizezi cu o spălare pe faţă şi pleci împiedicându-te. Strănuţi- mă murdăreşti. Eşti nervos- vrei să mă spargi, când te ameninţ că te tai te linişteşti. Îţi pui întrebări- îţi răspund. Te uiţi în ochii mei, adică ai tăi- priveşti dincolo de ei, în sufletul meu- reflectez sufletul tău.

Închizi lumina şi pleci. Te aştept din nou la mine - ştiu că-ţi place de tine.

Un strop...

     Plouă mărunt şi rar. Îţi atrage atenţia ochilor câte un strop. Unul care în viteza lui către necunoscut se descompune uşor, aruncând particule în toate direcţiile. Renunţă uşor la greutate, la inimă, la suflet şi într-un final se stinge. Se combină cu infinitul lumilor, devenind omniprezent, dar, nu înainte de a face oamenii să spere, să creadă mai mult şi să viseze cu ochii deşchişi. Câte lucruri minunate poate aduce un singur strop unui om, unei culturi, unei nopţi senine. Vântul suieră uşor, vârcolacii se îndrăgostesc de lună, îndrăgostiţilor le cresc coliere de fluturaşi, cerul dansează cu stropii de lumină, ploaie de stele.